Creierul uman nu are structura necesară pentru a efectua o analiză separată a fiecărui element care alcătuieşte o figură umană (nas, ochi, gură, etc) pentru ca apoi să le “asambleze” şi să formeze un întreg.
De aceea copiii tipici percep figura umană ca pe un tot şi nu o descompun în elemente. S-a dovedit ştiinţific că un copil tipic percepe mai repede feţele decât obiectele, în vreme ce copiii cu TSA vizualizează feţele element cu element, fără a forma un întreg.
Contactul vizual poate fi realizat destul de greu în cazul unui copil cu TSA, deoarece feţele noastre nu sunt statice. Ridicăm din sprâncene atunci când ne mirăm, coborâm colţurile gurii atunci când suntem trişti sau le ridicăm atunci când râdem. Feţele noastre se află tot timpul “în mişcare”, iar pentru copiii cu TSA care văd faţa ca pe o serie de elemente componente şi nu ca pe un tot unitar, efortul de a urmări un chip, de a se fixa asupra ochilor cuiva poate fi copleşitor.
December 12, 2011
