În timpul cercetărilor lor, cei doi nu au putut comunica (era perioada celui de-al doilea război mondial ) şi şi-au cunoscut lucrările unul altuia ulterior.
- În tulburarea autistă există anomalii semnificative în domeniile interacţiunii sociale, limbajului şi jocului, pe când în tulburarea Asperger aptitudinile lingvistice şi cognitive precoce nu sunt întârziate în mod semnificativ
- În tulburarea autistă, interesele şi activităţile restrânse, repetitive şi stereotipe sunt adesea caracterizate prin prezenţa manierismelor motorii, a preocupărilor pentru părţi ale obiectelor, ritualurilor, pe când în Sindromul Asperger acestea sunt observate, în primul rând, în urmărirea atotcuprinzătoare a intereselor circumscrise, incluzând un subiect căruia individul îi dedică foarte mult timp, strângând informaţii şi date.
- În tulburarea autistă, patternurile de interacţiune socială tipică sunt marcate de autoizolare sau de abordări sociale rigide, pe când în Sindromul Asperger pare a exista o motivaţie pentru abordarea celorlalţi chiar dacă aceasta este făcută într-o manieră excentrică, unilaterală şi insensibilă.